Bun-venit

Învățați cercetarea sociologică avansată studiind doi ani în Departamentul de sociologie al Universității din București – într-un program care explorează în detaliu spații sociale centrale și ex-centrice, metode și tehnici de producere și interpretare a evidențelor empirice, mize teoretice și competențe de autorat științific.

Ben Heine, Pencil vs Camera

Programul MaCS – Master de cercetare sociologică avansată – este axat pe familiarizarea cu dezbaterile conceptuale și metodologice curente din comunitățile de cercetare sociologică – și pe implicarea personală în experiențe de cercetare sociologică.

Studenții sunt încurajați să își dezvolte și să se axeze pe propriile lor interese de cercetare, să caute și să discute evidențe empirice pentru întrebările pe care le urmăresc și să își consolideze stilurile de prezentare și argumentație publică, pe măsură ce își dezvoltă proiectul de cercetare.